MPEG-2 TS pe QUIC: când un prieten vechi e mai bun ca doi noi (și mai rapid)

În timp ce toată lumea era obsedată de WebRTC și HLS, o echipă de temerari de la IETF s-a gândit: „Hai să-l luăm pe bunicul MPEG-2 TS și să-l facem să sară pe QUIC”. Sună ca un plan de retrocomputing, dar de fapt e un draft destul de serios.

Ideea e simplă: MPEG-2 Transport Stream e un format consacrat pentru livrarea video (încă din vremea DVD-urilor și TV digital). QUIC e un protocol nou pe UDP, inventat de Google ca să nu mai plângă HTTP. Le combinăm și obținem latență mică și fiabilitate fără durerile de cap ale TCP. E ca și cum ai pune un motor de Tesla într-o Dacie — ciudat, dar merge.

Care e avantajul? QUIC știe deja să multiplexeze fluxuri, să restabilească rapid conexiunile și să nu se blocheze la pierderi de pachete. MPEG-2 TS, la rândul lui, cară audio, video și metadate într-un singur pachet. Autorii propun să împacheteze pur și simplu pachetele TS în fluxuri QUIC — și gata, avem live-streaming cu latență ca la WebRTC, dar compatibil cu o grămadă de echipamente vechi.

Desigur, nu sunt doar flori. De exemplu, cum facem cu sincronizarea ceasurilor? QUIC nu garantează ordinea livrării între fluxuri diferite, iar pentru video asta e critic. Dar inginerii cred că pot rezolva la nivel de aplicație — „adăugăm timestamp-uri și va fi bine”. Durere cunoscută, nu? Ca în bancul: „Totul funcționează, mai trebuie doar câteva cârje”.

Comentariul studioului METABYTE: Noi suntem pentru orice mișcare, atâta timp cât video-ul ajunge la timp. Dacă QUIC ne ajută să uităm de buffering în directe, suntem gata să rescriem playerele mâine. Doar să fie cârjele frumoase.